La nasterea Oanei (poezie de Amza Pellea)

Te-ai intrupat din stele,

din pulbere, din vint,

din gindurile mele,

din apa, din pamint

si din iubirea noastra

clocotitoare, vie ...

Ai inflorit, albastra,

gingasa bucurie.

Aluneci ca o raza

de soare jucaus,

esti apa dintr-o raza,

esti pumnul meu, caus,

din care, insetat,

sorb viata-adevarata

si bucurie multa,

si lacrima curata,

si muntele, si-oceanul,

si cerul instelat ...

Prin tine-ntind o mina

spre-nalt, spre infinit,

iar tu te legi prin mine

de cei care-au murit.

Prin tine devin vesnic

si capat sens si tel,

prin tine sunt puternic,

sint piatra, sint otel

si, datorita tie,

fetita mea cea mica,

de-acuma lui taticu'

de moarte nu-i e frica!

La noi, tata nu e Amza (poezia merge si cu "mamica" la final) iar bebelusul nu e fetita, in rest se potriveste manusa!