Daca ar fi sa iau din nou viata de la capat…

… nu as mai pleca de acasa la 15 ani, asa cum am facut-o. S-a intamplat pentru ca voiam sa evadez dintr-un oras mititel, care ma sufoca, pentru ca-mi doream sa merg la un liceu in alt oras, unde sa nu ma intalnesc cu aceiasi copii care mi-au fost colegi si la gradinita, si la scoala primara, si la cea gimnaziala. Nici un copil nu ar trebui sa zboare atat de devreme de langa ai lui. O viata oarecum pe cont propriu, inceputa la o varsta atat de frageda, il face mai dur, mai insensibil, mai agresiv chiar. E drept, poate se maturizeaza mai devreme, e mai usor adaptabil, dar, in fond, de ce ar avea nevoie de toate astea? Si mai ales, cu ce pret? De la varsta de 15 ani, cand mi-am pus traista in bat, nu m-am mai oprit.

… nu as mai acorda atat de mult credit unor oameni pe care i-am numit, prea usor, prieteni. Imi plac povestile despre prieteniile de-o viata, greu incercate de ”n” tentatii, dar care au rezistat in timp. N-am avut, nu am si nu cred ca voi avea o astfel de prietena. Si totusi… simt ca as fi fost un prieten de nadejde pentru prietena mea, oricare ar fi fost ea!

… as face pe dracu’ in patru ca sa ajung marinar. Asa cum am si vrut, de altfel, cand am terminat liceul. Se pare ca sufar de o boala congenitala, netratabila: dorul de duca. Acum, visez la vremea cand, pensionari fiind, vom avea ”vaporul” nostru: o ambarcatiune care sa ne duca acolo unde nici cu gandul nu gandeam, cand eram tineri. Si sa ne oprim pe tarmuri pustii, care sa poarte doar urmele pasilor nostri.

… as invata limba engleza la fel de bine ca limba romana. Sa stiu comunica, exprima, reda tot ce simt, intr-o alta limba decat limba materna. M-am lovit de chinul lipsei de comunicare, si va spun cu mana pe inima ca e ca si cum ai fi grav bolnav. Ca si cum ai avea un handicap. De fapt, am invatat ca a vorbi fluent orice alta limba, e un avantaj. Si avantajele pe care le ai de partea ta iti deschid usi, de multe ori nebanuite. Si una e sa poti intra pe usa, si cu totul altceva sa stai neputincios in fata ei, asteptand sa se deschida. Candva!

… mi-as trai perioadele de maternitate altfel. Le-as spune lui Andrei, Vladimir si Razvan, mai multe povesti, le-as canta mai mult, le-as spune mai des cat de mult ii iubesc. Mai tarziu, le-as face mai multe fotografii, in mai multe ipostaze, ca sa surprind clipa: clipa cand plangeau, clipa cand radeau, clipa cand se infuriau, clipa cand se mirau, minunau, strambau, cu ochisorii lor exprimand sentimente, reactii si alintaturi de copii. Prea ocupata, aglomerata si stresata, am sarit peste etape din viata lor, din care nu am nici o poza, parca nu am nici amintiri, nimic. As umple goluri, as colora spatii terne si as popula tinuturi pustii.

… as petrece mai mult timp cu mama. M-as face mica in poala ei, si nu as mai pleca de-acolo. Ca sa nu am motive s-o supar, s-o intristez, s-o fac sa planga. Si daca totusi m-ar lasa sa plec, intr-o buna zi, as invata sa fiu mai toleranta, mai putin capoasa, as invata sa fiu mai buna si mai blanda cu ea. As lua-o asa cum e, cu pacatele, bunele si relele ei.

… as petrece mai mult timp cu sotul meu. De multe ori singur, odinioara, pentru ca eu eram la un congres, intr-o deplasare, la o sedinta. As face lucruri impreuna cu el, as rade mai mult, l-as incuraja mai mult, l-as lasa sa se odihneasca mai mult. L-as tine mai mult de mana, l-as imbratisa mai des… pe el, care nu m-a abandonat niciodata.

… as face restul lucrurilor asa cum le-am facut, pentru ca o viata plina de prea multe regrete, himere si alti cai verzi pe pereti e o viata irosita. Daca ar fi sa iau din nou viata de la capat, nu as schimba-o, mi-as face-o doar mai buna. Mie si celor din jurul meu. (Blogu' lu' Cimpoca)