Propriile dorinte

Am considerat pana acum ca puterea mea de a renunta la propriile dorinte pentru a le indeplini pe ale altora e un semn de noblete. Am fost convinsa ca asa ar trebui sa facem cu totii.

Mi-am descoperit, insa, frustrari si nedumeriri. I-am vazut pe cei din jurul meu obisnuindu-se cu apucatura mea ciudata de a pune inainte de toate visurile lor si considerand firesc sa ma lepad de dorintele mele ca de ceva rusinos. Si m-am pomenit asteptand, cu mana intinsa, la portile recunostintei.

Probabil ca sunt pe lume oameni care sunt in stare sa-si traiasca vietile punandu-se pe de-a-ntregul in slujba celorlalti. Care nu asteapta nimic si nu se amarasc atunci cand sunt priviti fara de respect, chiar daca stiu ca au facut doar fapte demne. Dar eu nu sunt chiar atat de generoasa. Eu astept sa imi fie intoarse faptele bune si nadajduiesc sa isi aminteasca cineva si de dorintele mele. Iar daca, totusi, asta nu se intampla, ma simt singura si oropsita, iar nefericirea mea umbreste totul in jur.

Incep anul promitandu-mi ca voi avea mai multa grija de mine. Ii invat pe cei dragi sa isi urmeze visele proprii inainte de a le sluji pe ale altora si vreau, de acum inainte, sa le dau putere din propriul meu exemplu. Sa fiu fericita, stiind ca visele mele sunt in siguranta si abia apoi, din preaplinul implinirii mele, sa gasesc forta de a ii ocroti pe cei din jur. Sa ma apar de rele, ca sa ii pot apoi apara de rele pe cei pe care ii am in grija. Sa fiu frumoasa, curajoasa, odihnita, ca sa pot veghea asupra frumusetii, somnului, visului celor pe care ii iubesc. Pentru ca nu pot sa aduc fericire altora din nefericirea mea. Sunt obligata sa am inima senina. Asa cum cred ca fiecare dintre noi e obligat, inainte de toate, sa fie fericit. (Alice Nastase - Coffechat).