Îmi plac oamenii. Orice aş face, oricum m-aş răsuci, mă întorc mereu la sintagma asta care mă caracterizează. Da, şi pe mine mă dezamăgesc oameni, dar doar unii. Da, şi pe mine mă rănesc oameni, dar nu toţi.
Nu învăţ nicio lecţie, nu creionez pattern-uri, nu am sârmă ghimpată şi de fapt niciun fel de gard între mine şi omenire. Sunt mereu cu braţele larg deschise gata să primesc în plex orice îmi rezervă viaţa.
O curiozitate bolnăvicioasă mă împinge mereu spre oameni, dincolo de teama de a fi respinsă, iar o generozitate spontană mă face să-i caut mereu pe cei mai diverşi şi mai challangeing.
Din când în când viaţa e mai blândă cu mine şi îmi lasă pe prispă câte un exemplar deosebit. Unul, apoi altul…încă unul. Aceştia devin companioni de cursă lungă!
(Anemari Necsulescu - Oda pentru oameni)
Asa consider si eu ca am fost creati fiinte comunitare. Avem nevoie sa socializam si din fericire nimic nu ne va face sa fim altfel. Nici macar cele mai mari dezamagiri.
RăspundețiȘtergere