Ma enerveaza sotul meu cand ma cicaleste. Despre aia, despre ailalta. Spun drept, cateodata nici nu-l mai aud. Ma scoate din minti de fiecare data pentru ca, dupa ce foloseste sticla de ulei, nu-i pune niciodata dopul. I-am cerut de mii de ori s-o faca, parca vorbesc la pereti. Mereu, aceeasi poveste. Daca se intampla vreun accident, adica, din greseala, versi sticla, dureaza infinit mai mult sa cureti totul, decat jumatatea aia de secunda cat ti-ar lua s-o astupi.
Ma enerveaza sotul meu pentru ca, de fiecare data cand face focul, infunda semineul: un strat de carbuni, un strat de lemne, un strat de carbuni… Carbunii mai pocnesc din cand in cand, si din ei sar bucatele mici, incandescente, care, daca n-ar fi gratarul de protectie, ar aprinde intr-un minut ceva aflat prin apropiere. In ciuda avertizarilor mele, de “mai, tu ai sa dai foc la casa intr-o zi!”, el nu si nu- continua sa aprinda (si sa intretina) focul in stilu-i caracteristic, sustinand ca, la urma urmei, casa este asigurata.
Cateodata, ma enerveaza partenerul meu pentru ca, daca vrea sa rezolve o problema, vrea sa o rezolve atunci, in secunda in care i s-a urcat la cap solutia. Eventual, problema intamplata azi trebuia rezolvata ieri. Asa se intampla si cu ideile care-i vin, le vrea puse in aplicare ACUM. De aia am luat, de multe ori, hotarari pripite, carora n-am mai putut ulterior sa le schimbam cursul. Nu au fost decizii de viata si de moarte, dar ne-au influentat, intr-un fel sau altul.
Ma deranjeaza si pentru ca, daca pierde, pierde cu seninatate (bani, obiecte, documente etc). El spune ca banii se vor intoarce inapoi, auzi tu, inzecit. Eu, care sunt mai scartara, ma supar, comentez, nu pot sa dorm noaptea, imi aduc aminte despre asta si a doua zi, eventual si peste doua saptamani. El, nu si nu, sustine ca daca a pierdut, Dumnezeu ii da mai mult. Aaaa, nu mai spun ca, daca a inceput o treaba, nu conteaza cat de grea sau de durata este sarcina, o vrea rezolvata, ati ghicit, azi. Cel tarziu maine! Nu conteaza cat efort depune, cat cara, cat alearga, cat transpira, cat il dor toate ‘celea dupa- asta trebuie rezolvata cat mai urgent. Automat, toti cei care nu merg, alearga, transpira, obosesc in ritmul lui sunt puturosi.
Cand ceva nu-i convine, fie ca vine din partea mea, fie din partea “tertilor”, nu ma (ii) iarta cu una cu doua. Mi (ni) le tranteste de la obraz, diplomatia nefiind una dintre calitatile lui. Sustine ca astfel omul este ocolit de pacatul de-a mai gresi in acelasi loc, a doua oara, pentru ca “doar prostii persista in greseala”. Ma enerveaza cand, daca el insusi greseste, se rezuma doar la a spune “asta-i viata”. Cu toate acestea, tintesc spre o satisfactie suprema cand aud cuvintele astea, sunt cele care il dau de gol. Stie ca a gresit, dar n-o va spune niciodata cu gura plina. Si mai stie ca eu stiu…
Ma scoate din minti cand, la cumparaturi fiind (de haine, spre exemplu), incearca sa ma “ajute”, aducandu-mi de pe rafturile ori umerasele prin preajma carora nu am ajuns inca, lucruri pe care le-a ales el, dupa gustul si preferintele lui. Rar s-a intamplat sa-mi placa ceva din maldarele selectate de el, cateodata o fac doar ca sa-i dau satisfactie. De fapt, el insusi face asta nu ca sa ma ajute, ci doar ca sa scurteze vizita in magazin. Astfel, a omorat in mine orice idee de “gura casca” pe la shopping, orice intentie de a admira ceva in voie si orice dorinta de a cerceta mai amanuntit un lucru, pe care o are orice femeie normala din cand in cand.
Ar mai fi, desigur, multe de spus, lista nu-i nici pe departe exhaustiva.
Cu toate acestea… cu toate astea, el m-a impins de la spate atunci cand n-am mai putut inainta, el a fost umarul pe care am plans cand nu am mai rezistat, el mi-a aratat ca poti face ziua mai lunga, in favoarea ta, ca te poti ridica si atunci cand crezi ca ai ramas sleit de ultima ramasita de vigoare, ca te poti adapta oricarei situatii, daca e nevoie sa supravietuiesti, ca merita, cateodata, sa te arunci cu capul inainte, ca e bine sa fii indraznet, chiar dincolo de limite, ca e bine sa fii pregatit pentru orice dar ca e excelent sa anticipezi, cat mai mult cu putinta, ce poate urma… El mi-a demonstrat ca e in stare sa moara pentru mine, daca e nevoie, sa se umileasca, daca asa ma poate ajuta, sa se tarasca, daca asta ma salveaza!
Si… mai nimic din ceea ce face el nu ma enerveaza. Totul a fost doar un exercitiu de imaginatie. Sper ca mi-a iesit… (Gabriela Cimpoca - Hotnews)
Comentarii
Trimiteți un comentariu